Un număr de 7.946 de candidaţi (94,27%) au susţinut vineri proba scrisă la Limba şi literatură maternă din cadrul Evaluării Naţionale, iar un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1, informează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, 482 de candidaţi au absentat.
Proba scrisă la Limba şi literatura maternă, ultima din cadrul Evaluării Naţionale, a fost susţinută vineri de absolvenţii clasei a VIII-a care au studiat într-una din limbile minorităţilor naţionale (maghiară, germană, italiană, croată, slovacă, sârbă, ucraineană şi rromani).
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00. În conformitate cu prevederile art. 5 şi 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui elevilor. La prima probă susţinută, elevii au primit, pe bază de semnătură, coduri individuale care vor înlocui, pe listele de afişare, datele nominale de identificare.
Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).
Rezultatele finale vor fi anunţate în data de 4 iulie.