Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, cu ocazia unui ceremonial militar şi religios organizat cu prilejul celebrării Zilei Drapelului Naţional, că tricolorul este o parte a vieţii fiecărui român la care ne întoarcem de fiecare dată când avem nevoie de încurajare.
Aflat la Iaşi pentru a se întâlni cu primarii, consilierii locali şi judeţeni liberali, Ludovic Orban a luat parte şi la ceremoniile organizate la nivel local pentru celebrarea Zilei Drapelului Naţional.
Cu această ocazie, Ludovic Orban a subliniat importanţa tricolorului în evoluţia statului român şi provocărilor întâmpinate de români de-a lungul istoriei.
‘Drapelul este o parte a vieţii fiecărui român la care ne întoarcem de fiecare dată când avem nevoie de încurajare. Trecem printr-o perioadă grea în care criza sanitară, dificultăţile economice, agresiunile contra drepturilor omului şi contra principiilor democratice sunt numeroase în lume. Încă o dată trebuie să ne amintim cine suntem şi cine vrem să fim: o ţară puternică în spiritul său, o naţiune care nu a uitat deviza ‘Dreptate şi frăţie!’ sub care paşoptiştii au proclamat tricolorul ca simbol al luptei lor revoluţionare, nici artizanii Marii Uniri care şi-au dorit o ţară primitoare pentru toţi cei care trăiesc între graniţele sale, nici idealurile Revoluţiei noastre, cea care a pus capăt comunismului. Cred cu toată tăria că vom ţine dreaptă calea pe care ne-am aşezat cu speranţă şi demnitate în 1989, calea care ne-a adus în NATO şi în UE. Pe această cale tricolorul românesc ne va însoţi aşa cum s-a întâmplat întotdeauna. Cu această convingere în inimă sunt mândru să spun astăzi ‘La mulţi ani drapelului României! La mulţi ani, România!’, a spus Ludovic Orban, în alocuţiunea susţinută la eveniment.
Acesta a subliniat, totodată, că drapelul României ‘nu este un simbol rece şi îndepărtat’, potrivit numai ocaziilor solemne şi în ceremoniile de stat.
‘Este simbolul pe care sportivii noştri îl privesc cu lacrimi în ochi când se înalţă pentru a le onora succesul, cel pe care îl vedem purtat de tinerii elevi câştigători la olimpiade, semnul pe care îl poartă militarii români acolo unde bucuria le cere să fie prezenţi şi medicii români în misiunile internaţionale, stindardul sub care se fac demonstraţii în numele democraţiei şi apărării statului de drept, dar şi cel sub care se sărbătoreşte spontan orice victorie a românilor’, a mai spus Ludovic Orban.
El a făcut referire şi la faptul că, de-a lungul istoriei ţării noastre, drapelul naţional, fie că a fost proiectat în reprezentări artistice sau mişcări revoluţionare, ‘este primul la care ne gândim’.
‘În mintea noastră, imaginea însăşi a României este cea pe care pictorul paşoptist Constantin Rosenthal ne-a dăruit-o. Femeia curajoasă purtând costumul tradiţional românesc şi învăluită în drapelul tricolor. În 1989 tricolorul Revoluţiei anticomuniste a fost simbolul voinţei noastre de a ne recupera locul meritat în lume printre democraţiile europene. De fiecare dată când ne simţim aproape unii de alţii, când suntem mândri să facem parte din această naţiune, drapelul tricolor este primul la care ne gândim’, a mai spus Ludovic Orban.
Ceremonialul militar şi religios s-a desfăşurat în faţa clădirii în care funcţionează Instituţia Prefectului. La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţului, prefectul judeţului, comandantul Garnizoanei Iaşi, mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)