AcasăStiri generalePreşedintele Iohannis - mesaj la aniversarea a 440 de ani de la...

Preşedintele Iohannis – mesaj la aniversarea a 440 de ani de la începutul tradiţiei asociate Universităţii ‘Babeş-Bolyai’

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu ocazia aniversării a 440 de ani de la începutul tradiţiei asociate Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ şi a 25 de ani de la refondarea studiilor în limba germană în cadrul universităţii.

‘Este pentru mine o bucurie şi o onoare să transmit salutul meu călduros cu ocazia evenimentului aniversar al universităţii, precum şi a aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea domeniului de studii în limba germană. Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât universitatea dumneavoastră este pentru mine şi Alma Mater şi asociez multe experienţe extraordinare şi acumularea unor cunoştinţe ştiinţifice cu perioada în care am studiat în frumosul oraş Cluj-Napoca. Doresc, de asemenea, să transmit felicitări la acest ceas aniversar şi comunităţii academice a Universităţii Babeş-Bolyai, care sărbătoreşte, în spiritul multiculturalităţii, 440 de ani de la fondarea Colegiului Major Iezuit din Cluj. La vremea respectivă, o universitate cu predare în limba latină, precum marile universităţi europene ale epocii, Academia Claudiopolitana Societatis Jesu, a permis circulaţia nestânjenită a cunoaşterii şi fructificarea competenţei magiştrilor, spre folosul studioşilor care i-au adus strălucire şi prestigiu. În secolele care s-au scurs de la înfiinţare, cu precădere în perioadele în care s-a bucurat de o libertate academică autentică, Universitatea dumneavoastră s-a distins prin selecţia profesorilor şi pregătirea studenţilor, prin încurajarea gândirii şi a cercetării, prin deschidere şi dialog academic internaţional’, se arată în mesajul transmis de şeful statului, care a fost prezentat de către consilierul prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, Sergiu Nistor.

Preşedintele Klaus Iohannis îşi exprimă aprecierea faţă de profesorii, cercetătorii şi personalităţile culturale care au marcat istoria Universităţii ‘Babeş-Bolyai’.

‘Este nu doar privilegiul, dar şi datoria dumneavoastră de a omagia marii profesori şi cercetători, precum şi numeroasele personalităţi culturale care au marcat istoria Universităţii Babeş-Bolyai. Indiferent de limba în care şi-au argumentat ideile ori şi-au expus teoriile, toţi aceştia rămân, în cronică şi în conştiinţa publică, unii dintre pilonii modernităţii societăţii noastre. Exemplul lor şi cele aproape cinci secole care vă sunt preţioasă moştenire vă obligă să oferiţi noilor generaţii cunoştinţe, dar şi responsabilitate, competitivitate, capacitate de dialog şi comunicare, ştiinţă, dar şi conştiinţă. Dimensiunea multiculturală nu este un construct artificial, o modă ori o ambiţie conjuncturală, ci este o caracteristică istoric înscrisă în fizionomia universităţii dumneavoastră, una dintre resursele succesului academic şi ale prestigiului ei. În acest sens, a dumneavoastră Alma Mater este unul dintre exponenţii de vârf ai unui spaţiu românesc marcat de o importantă şi productivă diversitate culturală. În cadrul său, minoritatea germană din România şi-a fructificat identitatea sa distinctă, cu valoroase expresii culturale, cu o apreciată contribuţie la echilibrul general al societăţii şi cu un rol important şi recunoscut în procesele istorice care au plasat România în rândul societăţilor democratice europene. Aniversarea a 25 de ani de existenţă a liniei de învăţământ superior în limba germană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai reprezintă doar o bornă a unui drum al cunoaşterii, deschis tot mai multor călători care preţuiesc dialogul şi libertatea’, se menţionează în mesajul preşedintelui.

Totodată, şeful statului aminteşte că Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ a făcut faţă cu brio provocărilor ridicate de pandemia de COVID-19.

‘Înţelegerea trecutului ne poate servi drept far călăuzitor în vremurile de grea încercare şi în momentele de reformă. Provocările ridicate de această perioadă fără precedent au fost întâmpinate de comunitatea dumneavoastră academică cu încredere şi multă hotărâre în a găsi cele mai bune soluţii. Universitatea Babeş-Bolyai a arătat astfel că educaţia de calitate contribuie la edificarea unor societăţi reziliente, capabile să depăşească cu bine situaţii de criză complexe’ – subliniază preşedintele în mesajul său.

De asemenea, şeful statului îi încurajează pe studenţi să-şi perfecţioneze nivelul de cunoaştere a limbilor de circulaţie internaţională pentru a-şi dezvolta cariere de succes în viitor.

‘Îi felicit pe tinerii care au ales să urmeze studiile în limba germană, fie că este limba lor maternă sau nu! Îi încurajez pe toţi studenţii să îşi perfecţioneze nivelul de cunoaştere a limbilor de circulaţie internaţională, care îi leagă de comunitatea ştiinţifică globală! Prin aceasta, dragi tineri, faceţi primul pas în direcţia dezvoltării unei cariere de largă deschidere, precum cea oferită de marile centre universitare ale lumii. Îi salut pe studenţii străini care au ales Universitatea Babeş – Bolyai drept Alma Mater şi sunt convins că îi aşteaptă o carieră de succes şi amintiri de neuitat! Deşi acest sfert de secol pe care îl aniversăm astăzi poate părea, prin raportare la istoria de aproape jumătate de mileniu a universităţii, doar o fracţiune de secundă, sunt convins că temeinicia construcţiei va fi cea care va prevala. Vă îndemn să rămâneţi la fel de dedicaţi idealului de excelenţă şi colaborării cu marile centre universitare. Performanţele dumneavoastră îmbogăţesc viaţa academică, culturală, spirituală, socială, economică şi chiar politică a României. În încheiere, urez Universităţii Babeş – Bolyai, precum şi liniei de studiu în limba germană să obţină şi în viitor rezultate excelente în cercetare şi în învăţământ şi ca multe promoţii să se bucure de spiritul european al Universităţii. În conformitate cu dictonul: ‘Succesul obligă!’, sunt convins că UBB va rămâne dedicată excelenţei!’, încheie preşedintele Klaus Iohannis mesajul său.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks