AcasăStiri generaleMoţiune de cenzură/ Turos Lorand: Acest instrument de a trage la răspundere...

Moţiune de cenzură/ Turos Lorand: Acest instrument de a trage la răspundere Guvernul este folosit în mod ridicol

Senatorul UDMR Turos Lorand a declarat marţi, în plenul Parlamentului, că Opoziţia foloseşte moţiunea de cenzură într-un mod ‘ridicol’, în loc de argumente ‘venind doar cu nişte generalităţi şi multe sloganuri politice’.

‘Azi, Opoziţia nu face altceva decât îşi exercită dreptul de a contesta acţiunile Guvernului aflat la putere. După ce am citit textul moţiunii căutând argumente pertinente şi motive întemeiate de a prelua acest Guvern, care a preluat conducerea ţării de şase luni zile, am înţeles că acest instrument de a trage la răspundere Guvernul este folosit într-un mod ridicol. Nu mă aşteptam la o analiză obiectivă a activităţii Guvernului, pentru că nu asta e treaba Opoziţiei, dar totuşi speram să luaţi în serios acest exerciţiu. În loc de argumente, sunt prezentate doar nişte generalităţi şi multe sloganuri politice. Cred că e prea puţin’, a afirmat senatorul UDMR.

Potrivit acestuia, în prezent, România are nevoie de o guvernare stabilă, sustenabilă şi predictibilă.

‘Noi asigurăm această guvernare, nu dorim să schimbăm guverne din şase în şase luni, aşa cum s-a întâmplat atunci când dumneavoastră aveaţi majoritate parlamentară. Nu există şanse să doborâm recordul dumneavoastră privind numărul miniştrilor într-un singur mandat. Avem cu totul alte priorităţi. România, în momentul de faţă, are nevoie de stabilitate, sustenabilitate şi predictibilitate, are nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung în fiecare domeniu’, a susţinut Turos Lorand.

El a adăugat că Guvernul actual nu face altceva decât să funcţioneze normal, în condiţiile provocărilor aduse de pandemie.

‘În acest Guvern tocmai asta ne-am propus: să punem România pe un trend ascendent. Guvernul actual nu face altceva decât să funcţioneze normal în condiţiile provocărilor aduse de pandemie. Se lucrează mult şi intens pentru a aduce România la normalitate pe linia dezvoltării sustenabile’, a încheiat senatorul UDMR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks