Un număr de 17 echipe din România şi Ungaria vor lua parte la concursul internaţional de atelaje, ce va avea loc în perioada 2-4 iulie în localitatea Olteni, aceasta fiind cea mai mare participare din istoria acestei competiţii, au anunţat organizatorii.
‘Niciodată nu au intrat în concurs atât de multe atelaje, 16 atelaje cu doi cai şi unul cu patru cai. O noutate o reprezintă participarea la concursul din Olteni a echipelor din Ungaria, reputaţia terenului ajungând dincolo de graniţe’, a declarat primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, citat într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Evenimentul, aflat la a treia ediţie, va fi începe vineri, 2 iunie, la ora 10,30, cu concertul Fanfarei din Reci, după care va urma prezentarea oficială a armăsarului Szemafor Szeltolo, adus recent de la Herghelia de stat din Szilvasvarad (Ungaria), unul dintre ultimii armăsari de montă pe linia genealogică ‘kisberi’ originară din Olteni.
‘Acum câţiva ani, comuna Bodoc şi Consiliul Judeţean au construit la Olteni un teren de atelaje, care se ridică la standarde internaţionale, astfel cursele de cai şi concursurile de atelaje se pot desfăşura în condiţii optime. În acest sens, menţionăm nu doar cooperarea locală, dar îi mulţumim şi domnului dr. Nagy Istvan, ministrul agriculturii din Ungaria, pentru donaţia sa generoasă, prin care am readus în Ţinutul Secuiesc o linie de sânge, cu ajutorul căreia putem ridica sporturile ecvestre secuieşti, dragostea faţă de cai la un nivel superior. Armăsarul donat face parte din linia de sânge ‘kisberi’, originar din Olteni’, a declarat Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, potrivit comunicatului.
Tot vineri va avea loc proba de dresaj, iar sâmbătă, începând cu ora 11,00, se va desfăşura proba de maraton, după care publicul va putea urmări un spectacol de cascadorie ecvestră.
Duminică, începând cu ora 11,00 se va desfăşura proba de obstacole, iar la ora 14,00 este programată ceremonia de premiere.
Organizatorii au pregătit şi programe permanente pentru copii, precum şi un târg cu produse tradiţionale.
La eveniment vor putea participa doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.
Concursul este organizat de Consiliul Local al comunei Bodoc, Consiliul Judeţean Covasna, Federaţia Ecvestră Română şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)