AcasăStiri generaleGiurgiu: Cercetări după ce o casă a ars; cauza incendiului - folosirea...

Giurgiu: Cercetări după ce o casă a ars; cauza incendiului – folosirea intenţionată a sursei de aprindere

Poliţiştii giurgiuveni fac cercetări după ce casa unei familii din localitatea Hotarele a fost distrusă în urma unui incendiu violent, care risca să se extindă şi la imobilul vecin, cauza probabilă fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

”Azi-noapte, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi prin 112 să intervină în localitatea Hotarele pentru că o casă a luat foc. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca şi Gărzii de Intervenţie Colibaşi cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta violent şi exista pericolul ca acesta să se extindă şi la o casă vecină. Flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi, atât în camerele de locuit, cât şi în magazii”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Cele două persoane care locuiau în casă s-au autoevacuat şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au acţionat pentru localizarea incendiului.

Casa a ars aproape în totalitate, fiind distruse de foc două magazii, holurile, două bucătării, patru dormitoare, mobilier, electrocasnice, materiale textile şi alte bunuri din interiorul locuinţei.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere. Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks