Acasă55Marian Rasaliu (PSD Braşov): Trebuie să existe un PNDL 3 şi chiar...

Marian Rasaliu (PSD Braşov): Trebuie să existe un PNDL 3 şi chiar un PNDL 4

Trebuie să existe un PNDL 3 şi chiar un PNDL 4, să intre în programul de guvernare al fiecărui Guvern, indiferent de componenţa sa politică, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Marian Rasaliu.

‘PSD denunţă sacrificarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în campania electorală a PNL. Nu există comunitate în România care să nu fi beneficiat măcar de un proiect PNDL prin care a fost ridicat nivelul de civilizaţie (trotuare, asfalt, apă, canal, gaz, energie electrică, grădiniţe, şcoli). Anunţul cinic al premierului Florin Cîţu că ‘nu se mai face PNDL’, ca replică la anunţul lui Ludovic Orban că, dimpotrivă, e nevoie de PNDL, ilustrează flagrant dispreţul acestora faţă de comunităţile locale şi folosirea iresponsabilă a banilor publici în campania internă pentru şefia PNL’, a spus Rasaliu.

El a menţionat că există ‘mii de proiecte în derulare care trebuie să fie terminate’, motiv pentru care ‘PSD cere imperativ continuarea finanţării PNDL’.

‘Este inacceptabil să nu le fie asigurată finanţarea rapidă, mai ales în condiţiile în care guvernele Orban şi Cîţu au îndatorat România cu peste 49 de miliarde de euro în intervalul noiembrie 2019 – 15 iunie 2021, potrivit informaţiilor oficiale ale Ministerului Finanţelor. Unde s-au dus banii? Că nu se văd nicăieri! Alocaţiile n-au crescut cum prevede legea, pensiile şi salariile au îngheţat, economia n-a primit sprijin în pandemie, infrastructura e la pământ, marile oraşe se sufocă în mizerie, investiţiile nu există nici măcar pe hârtie – exemplul cel mai notoriu este eşecul repetat al PNRR’, a spus deputatul social-democrat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks