Cei doi pacienţi de la Spitalul Floreasca, răniţi grav în explozia de la Petromidia, au fost transportaţi luni, în Germania, cu o aeronavă militară, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
‘O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, a doi pacienţi care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia’, arată un comunicat al MApN.
Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul UPU-SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.
Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian, în jurul orei 11,00.