Acasă55Cosmin Marinescu: 2021 - anul redresării şi al provocărilor în planul politicilor...

Cosmin Marinescu: 2021 – anul redresării şi al provocărilor în planul politicilor economice

Anul 2021 este anul redresării şi al provocărilor în planul politicilor economice, afirmă Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

‘Am participat la Forumul Naţional de Redresare, cu cifrele pe masă, în contextul în care redresarea noastră economică este printre cele mai rapide din UE. Este important cât, dar şi cum creştem. Trebuie să ne asiguram că, în spatele unei creşteri rapide din punct de vedere cantitativ, nu se ascund cumva şi provocări de ordin calitativ, care să accentueze în timp unele dezechilibre. (…) Suntem în momentul în care, cu cifrele pe masă, putem afirma că 2020 a fost anul măsurilor de gestionare a crizei, atât sanitare cât şi economice, iar 2021 este anul redresării şi al provocărilor în planul politicilor economice’, spune consilierul prezidenţial, potrivit paginii sale de web.

Potrivit acestuia, prognozele arată că economia mondială va traversa, în acest an, cea mai consistentă revenire post-criză, cu o creştere de 5,6% a PIB global.

Totodată, la nivelul Uniunii Europene este anticipată o creştere de 4,2%, în contextul în care mecanismul de redresare şi rezilienţă va fi pus în mişcare de acum înainte.

‘România se află în topul ţărilor din Uniune cu cea mai rapidă revenire economică. La sfârşitul primului trimestru din 2021, România a revenit la nivelul PIB de dinaintea pandemiei, alături de Estonia, Irlanda, Lituania. (…) Ca imagine simplificată, acum economia este precum un balon care a fost ţinut sub compresie, sub presiunea restricţiilor destinate securităţii sanitare. Odata cu eliberarea treptată a acestei presiuni, economia revine la viaţă, chiar dacă între timp balonul şi-a mai pierdut din forţa şi consistenţa iniţiale. (…) Este important cât, dar şi cum creştem!’, a arătat Marinescu.

El a adăugat că, indiferent de scenarii, date fiind în continuare incertitudinile sanitare, climatul macroeconomic trebuie abordat cu prudenţă.

‘Pentru România, creşterea economică din anii anteriori pandemiei s-a bazat pe politici pro-ciclice, care au alimentat consumul şi deficitele bugetare. Astfel, în plină pandemie, spaţiul bugetar de intervenţie al României a fost mult prejudiciat. (…) Un semnal de alarmă serios este reprezentat de dublarea deficitului de cont curent pe primele luni ale anului, în raport cu 2020. România continuă să acumuleze unele dintre cele mai mari deficite de cont curent din UE, ca pondere în PIB. Pe partea de balanţă comercială avem recorduri negative, fiind singura ţară din regiune cu o adâncire continuă a soldului comercial. De aceea trebuie sa venim cu politici pro-active în raport cu aceste vulnerabilităţi, să ne ameliorăm poziţia economică externă prin strategii eficiente de creştere a exporturilor’, a spus consilierul prezidenţial.

Cosmin Marinescu susţine că există însă semnale bune privind redobândirea încrederii investitorilor străini în economia noastră, fapt confirmat prin creşterea fluxului de ISD pe primele luni ale anului, dar, cu toate acestea, deficitul de cont curent ar putea depăşi cu aproape 1 punct procentual prognoza actuală de 4,9% din PIB.

‘Dincolo de o redresare economică robustă, ne confruntăm în continuare cu povara ‘deficitelor gemene’, precum în anii de dinaintea pandemiei. În 2019, pe fondul politicilor prociclice, România înregistra cel mai mare deficit bugetar. (…) Angajamentul României de a duce deficitul bugetar sub 3% din PIB până în 2024 este unul ambiţios, dar este vorba de o ajustare graduală, echilibrată, care va fi avantajată în următorii ani prin creşterea investiţiilor din fonduri europene. Din păcate, în politica fiscal-bugetară, România a resimţit din plin ‘concurenţa extremelor’. Dacă în 2010 s-a recurs la soluţia austerităţii, guvernarea PSD din ultimii ani a fost tributară soluţiilor populiste, complet inadecvate. Aşadar, din lac în puţ! Trebuie să ieşim din această concurenţă nefastă a extremelor şi să evoluăm pe calea de mijloc, pe culoarul echilibrului şi al sustenabilităţii, prin politici responsabile, care să conducă la redresare economică sănătoasă’, argumentează acesta.

Cosmin Marinescu mai spune că în următorii ani avem la dispoziţie ‘fonduri europene imense prin care putem răspunde celor mai multe provocări, atât cantitative cât şi calitative’, şi, de aceea, miza esenţială a României este utilizarea fondurilor europene.

‘Modernizarea României nu poate fi concepută decât prin investiţii şi reforme. Fondurile europene care dau titluri ştirilor de azi sunt, de fapt, baza dezvoltării economiei viitorului. Tranziţia verde nu este doar despre un prag de atins în PNRR, ci o preocupare reală despre cum va arăta economia de mâine. Similar, digitalizarea este acea transformare de sistem, la scara modelelor de business şi a întregii societăţi, care va genera competitivitate în economie şi creşterea nivelului de trai al oamenilor. Aşa cum reformele nu sunt despre obiective abstracte din Recomandările de ţară, ci despre interacţiunea oamenilor cu administraţia publică în viaţa de zi cu zi, despre reducerea birocraţiei, despre creşterea calităţii instituţionale a mediului de afaceri’, a detaliat el.

Consilierul a amintit că se discută mult, în prezent, despre nivelul imens al fondurilor europene disponibile pentru România, însă nu la fel de mult şi despre nevoia unui efort general, naţional, pentru utilizarea cât mai eficientă a acestor fonduri.

‘Pare să predomine ideea preconcepută potrivit căreia Guvernul este singurul responsabil de atragerea acestor fonduri şi de realizarea investiţiilor. În realitate, este vorba despre un efort comun, al cărui succes depinde în mod esenţial şi de implicarea autorităţilor locale şi a mediului privat. Avem nevoie de coeziune în plan administrativ şi instituţional, de decizii responsabile şi mai ales de determinare în implementarea investiţiilor şi a reformelor asumate. Ştim cât este de facil şi tentant să recurgi la politici populiste, bazate pe consum şi alocări arbitrare din bugetul naţional. În schimb, a face reforme şi investiţii de zeci de miliarde din fonduri europene nu este tocmai simplu, dar este singura cale de succes pentru România’, a concluzionat Cosmin Marinescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks