AcasăStiri generaleGalaţi: Trei răniţi în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme pe DE...

Galaţi: Trei răniţi în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme pe DE 581, între Tutova şi Priponeşti

Trei persoane din judeţul Galaţi au ajuns la spital în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme pe DE 581, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că pe DE 581 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.

Din primele verificări, a rezultat că în accidentul care a avut loc între localităţile Tutova şi Priponeşti, au fost implicate două autoturisme ce ar fi intrat în coliziune frontală.

În urma impactului, cei doi conducători auto, cu vârste de 32 şi 62 de ani, precum şi un bărbat, de 53 de ani, pasager într-unul dintre vehicule, au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks