Bucureşti, 7 iul Agerpres/ – Toate platformele industriale vor intra într-un proces de control naţional, astfel încât să nu mai existe vreun risc de poluare sau de pierderi de vieţi omeneşti, a anunţat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
‘Azi dimineaţă, la prima oră, am vorbit cu domnul ministru Bode pentru a face un control naţional pe toate platformele industriale unde există asemenea risc şi unde, împreună cu ISU, Garda de Mediu şi ISCIR, să verificăm toate instalaţiile care reprezintă sau pot reprezenta un risc major din punct de vedere al exploziei şi din punct de vedere al poluării mediului’, a declarat ministrul, la Parlament, înaintea şedinţei coaliţiei de guvernare.
Potrivit acestuia, în momentul de faţă se face o analiză privind numărul de platforme unde trebuie efectuat acest control.
‘Sunt foarte multe platforme industriale, dar, din evenimentele din săptămâna aceasta, reiese clar că ele trebuie verificate foarte atent, minuţios, astfel încât să reducem la minim riscul de producere a acestor evenimente. Sunt de fapt trei platforme independente, trei cauze independente, cel mai important pentru noi este să reducem riscul de poluare, să vedem dacă sunt respectate normele tehnice şi normele privind securitatea personalului de pe platformă şi securitatea cetăţenilor care sunt în zona acelor platforme, prin reducerea riscului de poluare, şi cu siguranţă să vedem, împreună cu ISU şi ISCIR, dacă normele privind autorizarea acestor platforme au fost respectate, dacă s-au făcut reviziile cum trebuie şi dacă lucrurile sunt de calitate’, a spus Tanczos Barna.
În opinia acestuia, este nevoie de un control suplimentar.
‘Aceste platforme au avut autorizaţii în regulă, au avut, cel puţin la prima vedere, au avut reviziile făcute şi în ciuda acestui lucru s-a produs acest eveniment. Tocmai de aceea cred că este nevoie de o verificare în plus’, a argumentat ministrul Mediului.
În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1,00, a avut loc o explozie urmată de un incendiu la instalaţia Amoniac 3 a combinatului Azomureş.