AcasăStiri generaleVaslui: Autovehicul căutat de autorităţile din Cehia, descoperit la Albiţa

Vaslui: Autovehicul căutat de autorităţile din Cehia, descoperit la Albiţa

Poliţiştii de frontieră de la Albiţa au descoperit şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Mercedes Viano, în valoare de 40.000 de lei, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile din Cehia.

”În data de 10 iulie, în jurul orei 18,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 43 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Viano, înmatriculat în Grecia. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă de autorităţile din Cehia”, informează, luni, ITPF Iaşi.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a închiriat autovehiculul în cauză de la o societate de profil din Grecia şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu, precizează sursa citată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul în valoare de 40.000 de lei a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks