Poliţiştii de frontieră de la Deta – ITPF Timişoara au depistat zece cetăţeni afgani, care intenţionau să ajungă ilegal în vestul Europei, cu sprijinul a doi cetăţeni români, aceştia fiind cercetaţi pentru trafic de migranţi.
Potrivit IGPF, luni, în jurul orei 22,30, în baza unei informaţii deţinute la nivelul sectorului, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au identificat şi oprit, pe comunicaţiile din apropierea localităţii Deta, într-un interval de timp de aproximativ 10 minute, două autoturisme conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, ambii cu domiciliul în Timiş.
La verificările efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că în interior se mai aflau, în total, zece cetăţeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului, precizează sursa citată.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei zece pasageri sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani.
La cercetări, cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi, pe rând, de ceilalţi doi cetăţeni români, din apropierea graniţei cu statul vecin, intenţionând să ajungă în municipiul Timişoara, cu ajutorul acestora.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.