Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, şi încă o inculpată din dosarul fraudării alegerilor locale din septembrie 2020 rămân în arest preventiv, alţi 15 inculpaţi urmând să stea în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Tribunalul Prahova.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au prelungit măsura arestării preventive faţă de primarul Marin Voicu şi faţă de încă o inculpată din dosar.
În cazul altor 14 persoane, instanţa a admis contestaţiile formulate de aceştia faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti, care le prelungise arestul preventiv, şi a dispus măsura arestului la domiciliu. De asemenea, Tribunalul a prelungit măsura arestului la domiciliu faţă de încă o inculpată din această speţă.
Decizia instanţei este definitivă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova – Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, în luna iunie, 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.
‘Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice’, preciza Parchetul.
Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani ‘nu au absolut niciun trac infracţional’, sunt ‘naturali’ şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, ‘furând’ voturile alegătorilor ‘fără niciun resentiment’, se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus în iunie arestarea preventivă a inculpaţilor.
Potrivit documentului, aceştia sunt naturali ‘pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice’.