AcasăStiri generaleIaşi: DJ 281B Borosoaia - Plugari va fi modernizat

Iaşi: DJ 281B Borosoaia – Plugari va fi modernizat

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a informat că, prin Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, a semnat vineri contractul de modernizare a DJ 281B Borosoaia – Plugari.

Potrivit unui comunicat de presă, valoarea contractului este de 14,8 milioane lei, iar câştigătorul licitaţiei este S.C. Enviro Construct SRL. Tronsonul care va fi modernizat are şapte kilometri.

‘Privind în perspectivă, rezolvăm mai mult decât o problemă de infrastructură rutieră. Conectăm comunitatea din Plugari la reţeaua de drumuri din judeţ şi cu centrele urbane, asigurăm mobilitatea cetăţenilor şi creăm noi oportunităţi de a dezvolta comunitatea la nivel economic şi social. Vă doresc spor la treabă şi energie pentru a finaliza chiar şi înainte de termen, dacă va fi posibil, modernizarea drumului. Trebuie să ne implicăm cu toată forţa fiindcă rolul nostru este deopotrivă important, atât noi, Consiliul Judeţean Iaşi, ca autoritate contractantă, cât şi dumneavoastră executantul, pentru a oferi comunităţii noastre acest obiectiv şi această şansă la dezvoltare’, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

Durata de execuţie este de opt luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

‘Este o zi istorică pentru locuitorii comunei Plugari, mai ales pentru cei din satele Oneşti şi Borosoaia pentru că, în sfârşit, vor beneficia de condiţii decente de viaţă. Felicit constructorul şi-l aştept pe teren’, a spus primarul comunei Plugari, Paul Mursa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks