Jandarmeria Capitalei asigură, joi seară, măsurile de ordine şi siguranţă publică la partida de fotbal dintre echipele FCSB şi FC Shakhter Karagandy, din cadrul turului 2 preliminar al UEFA Europa Conference League, care va avea loc, începând cu ora 21,30, pe Arena Naţională.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Suporterii au acces pe stadion începând cu ora 19,00, pe baza biletelor puse la dispoziţie de organizator şi a documentelor de acces care confirmă respectarea regulilor sanitare şi epidemiologice. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. De asemenea, este obligatorie prezentarea, alături de documentele medicale, a unui document de identitate.
Au acces pe stadion următoarele categorii:
* persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
* persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
* persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
Accesul suporterilor în incinta stadionului se va face doar prin bulevardul Basarabia şi strada Maior Coravu.
Purtarea măştii de protecţie de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.