Bucureşti, 23 iul Agerpres/ – Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că demisia unui consilier din Guvern este o decizie care aparţine echipei din care acesta face parte.
Mioara Costin a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată joi seara, în Monitorul Oficial.
‘Aici, nu sunt, din punctul meu de vedere, foarte multe lucruri de comentat, este echipa premierului, deciziile îi aparţin, chiar n-am nimic de comentat. N-aveam nicio informaţie despre respectivul document, nu-mi exprim păreri’, a precizat Barna, la ieşirea din sediul Guvernului.
Întrebat dacă este necesar ca instituţiile statului să se sesizeze în condiţiile în care respectivul consilier a transmis un document către PNL, copreşedintele USR PLUS a răspuns: ‘Este un subiect asupra căruia premierul a răspuns în conferinţa de presă, un subiect care priveşte echipa sau persoane din fosta echipă de comunicare. Nu am alte date suplimentare din cadrul Guvernului, acel document nu a ajuns la mine’.
Premierul Florin Cîţu, întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, despre documentul transmis de consilierul de la Guvern în vederea promovării imaginii sale în campania pentru şefia PNL, folosindu-se resurse publice, a replicat: ‘Eu, din funcţia de premier, pot să comentez doar pe documente oficiale. (…) Niciodată un astfel de document nu a fost înregistrat sau mi-a fost mie prezentat, în niciun moment’.