AcasăStiri generaleDNA a trimis în judecată doi foşti angajaţi ai Primăriei Bacău, acuzaţi...

DNA a trimis în judecată doi foşti angajaţi ai Primăriei Bacău, acuzaţi de fapte de corupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi foşti angajaţi ai Primăriei Bacău, aceştia fiind acuzaţi de mai multe fapte de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA Bacău transmis, vineri, AGERPRES, Ion Barbu este acuzat de două infracţiuni de participaţie improprie sub forma înlesnirii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. La data comiterii faptelor, Barbu era funcţionar cu funcţie de control şi exercita atribuţiile de şef al Serviciului Management Resurse Umane şi Administrativ în cadrul Primăriei Bacău.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată Ionuţ Avram, la data faptelor inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău. Acesta este acuzat de participaţie improprie sub forma înlesnirii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

‘În cursul anului 2020, inculpatul Barbu Ion, în calitatea menţionată mai sus, ar fi întocmit documentaţia pentru angajarea inculpaţilor Avram Ionuţ şi Cochior Andreea – Elena pe câte un post de inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că aceştia nu îndeplineau condiţiile de studii necesare (absolvirea unor studii superioare) pentru ocuparea acestor funcţii. Ulterior, documentele respective ar fi fost înaintate primarului municipiului Bacău care, fără vinovăţie, la data de 05 noiembrie 2020, a emis două dispoziţii în baza cărora inculpaţii Avram Ionuţ şi Cochior Andreea – Elena ar fi fost angajaţi pe posturile menţionate mai sus. Deşi cei doi inculpaţi ar fi fost notificaţi în repetate rânduri să depună la dosarul de personal şi diplomele care atestau absolvirea studiilor superioare, doar inculpatul Avram Ionuţ ar fi depus o adeverinţă aparent emisă de o universitate, falsificată chiar de el’, se arată în comunicatul DNA Bacău.

Potrivit sursei citate, până în luna martie, când au încetat efectiv raporturile de serviciu, cei doi ar fi obţinut nelegal venituri din drepturi salariale în valoare totală de 26.607 lei.

Primăria municipiului Bacău nu s-a constituit parte civilă în dosar, deoarece debitul a fost achitat în integralitate de către cei doi inculpaţi.

În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Andreea-Elena Cochior pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma înlesnirii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

‘În prezenţa avocatului său, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat’, precizează comunicatul DNA Bacău.

Dosarele de urmărire penală au fost trimise la Tribunalul Bacău.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks