AcasăStiri generaleAdmitere liceu/ Iaşi: Peste 4.060 de absolvenţi de gimnaziu devin liceeni

Admitere liceu/ Iaşi: Peste 4.060 de absolvenţi de gimnaziu devin liceeni

Peste 4.060 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Iaşi au fost admişi în învăţământul liceal de stat, în prima etapă de repartizare computerizată, patru dintre ei având media 10, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat că pentru anul şcolar 2021 – 2022 la nivelul judeţului Iaşi din cei 4.131 elevi care au completat formularele cu opţiuni 4.062 au fost repartizaţi în învăţământul liceal, ceea ce reprezintă un procentaj de 98,33%. Dintre aceştia, 2.031 candidaţi au fost repartizaţi la filiera teoretică, iar 2.031 la filiera tehnologică.

Un număr de 69 de elevi nu au putut fi admişi în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

În total, au fost completate 86.247 de opţiuni, ceea ce înseamnă că în medie un elev a completat 21 de opţiuni.

Potrivit sursei citate, patru dintre candidaţi au fost admişi la liceu cu media 10.

‘În etape anterioare repartizării computerizate au fost admişi 458 de elevi la specializări vocaţionale, 80 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă, inclusiv vocaţional, 20 de elevi pe locurile speciale în învăţământul de masă, iar 19 elevi în învăţământul special’, a precizat Antonina Bliorţ.

Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, în perioada 25 – 28 iulie candidaţii repartizaţi în prima etapă vor transmite sau depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi.

În cazul elevilor care nu au putut fi admişi în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni, aceştia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată şi vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opţiuni în fişele de înscriere alături de candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi de candidaţii care nu au participat în prima etapă de admitere.

Completarea opţiunilor în fişe se realizează la unitatea de învăţământ sau prin formular transmis electronic.

Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în a doua etapă a admiterii în învăţământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere.

În intervalul 9 – 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 200 de locuri pentru repartizarea computerizată şi 48 pentru admiterea la liceele cu profil vocaţional, a mai spus reprezentantul ISJ Iaşi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks