Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni referitor la poziţionarea unor preşedinţi de filiale liberale faţă de candidaţii pentru conducerea formaţiunii că în decizia privind viitorul partidului trebuie să conteze fiecare membru al partidului, şi aceasta nu trebuie să fie’ apanajul a 20, 30, 70 de oameni’.
‘Fiecare dintre dumneavoastră aveţi în mâini soarta partidului. Sigur că unii au o strategie prin care aduc preşedinţi de filiale în susţinerea candidaturii lor. Strategia mea este cu totul şi cu totul diferită. Eu ştiu că fiecare membru al PNL are discernământ, are o responsabilitate pentru viitorul PNL şi va participa la luarea deciziei în mod activ, pentru că decizia nu trebuie să fie apanajul a 20, 30, 70 de oameni, în decizia pe care o luăm despre viitorul PNL trebuie să conteze doar membrii PNL şi nicio altă entitate din exteriorul PNL, pentru că la urma urmei este destinul pe care îl vom avea împreună fiecare dintre noi, membrii PNL’, a spus Ludovic Orban la Constanţa, în şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean PNL.
Preşedintele PNL a reafirmat că a fost, este şi va fi garantul unităţii partidului.
‘Până la Congres mai sunt două luni, avem timp să ne gândim, avem timp să cântărim. Fiecare membru al PNL trebuie să participe în acest proces de asumare a unei decizii care să ducă PNL pe drumul cel bun. Sigur că am văzut foarte multe mesaje de unitate şi eu vă spun din capul locului că eu nu trebuie să lansez mesaje de unitate, pentru că eu am fost, sunt şi voi fi un garant al unităţii PNL Pentru că doar asigurând unitatea PNL putem să punem bazele performanţei pe care PNL are capacitatea de a le realiza’, a subliniat Orban.
El a aminitit că în urmă cu şapte ani PNL şi PDL au decis să fuzioneze şi a adăugat că în perioada în care a condus partidul nu a făcut diferenţe între colegi în funcţie de partidul din care provin.
‘În urmă cu şapte ani, pe 26 iulie, după alegerile europarlamentare în care PNL şi PDL împreună au făcut doar 27% în faţa unui PSD de aproape 40%, conducerile celor două formaţiuni au decis să facă fuziune. A fost o decizie prin care practic am reuşit să echilibrăm scena politică, să adunăm toate forţele de dreapta şi a fost decizia care a avut la bază victoria în alegerile prezidenţiale a lui Klaus Iohannis în 2014. Ca atare, vă spun că 26 iulie rămâne o zi importantă, o zi care a schimbat cursul şi care până la urmă a adus laolaltă oamenii de calitate, oamenii de valoare din cele două formaţiuni politice. Cât am condus PNL nu am făcut nicio diferenţă între colegii mei proveniţi din PNL şi colegii mei veniţi din PDL. Singurele criterii după care am judecat colegii mei au fost criterii care ţin de muncă, implicare, rezultate, caracter, spirit de echipă, lucrurile care într-adevăr stau la baza performanţei’, a punctat Ludovic Orban.
Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu au participat luni, la Constanţa, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean în cadrul căruia a fost ales noul Birou Politic Judeţean al filialei PNL Constanţa.