Aproximativ 148.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 39.300 mijloace de transport, dintre care 15.300 de automarfare, au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează marţi IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 74.400 de persoane cu 17.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 74.300 de persoane cu 21.800 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 37.400 de persoane şi 7.900 de mijloace de transport (5.500 automarfare), dintre care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 19.000 de persoane cu 10.600 mijloace de transport şi 1.800 de automarfare.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – s-au constatat 50 de fapte ilegale (33 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 11.100 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.500 lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 34 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.