Ziua Imnului Naţional a fost marcată, joi, în Piaţa Tricolorului din Capitală, printr-o ceremonie militară şi religioasă.
La eveniment au participat preşedintele PNL şi şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vicepremierul Dan Barna, prefectul Capitalei, Alin Stoica, cadre militare şi oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.
Un preot militar a dat binecuvântarea şi a rostit o rugăciune pentru poporul român.
Lt.col. Marius Şerbănescu a prezentat un scurt istoric şi semnificaţii privind simbolistica versurilor Imnului Naţional, de Anton Pann.
‘În anul 1848, ziua de 29 iulie a fost proclamată ca zi a Imnului Naţional, iar ‘Deşteaptă-te, române!’, imnul românilor de pretutindeni (…). Ideea de libertate, unitate şi renaştere naţională au făcut ca ‘Deşteaptă-te, române!’ să devină nu numai o adevărată ‘marselieză’ a românilor, ci şi un imn al Balcanilor, a cărui forţă mobilizatoare nu a cunoscut graniţe, reunind laolaltă toate categoriile sociale şi chiar vorbitori de limbă şi etnii diferite. (…). ‘Deşteaptă-te, române!’, sau marşul care a aprins focul de la 1848, după cum îl numea Teodor Burada, rămâne creaţia care s-a impus incontestabil în întreaga istorie revoluţionară a neamului românesc’, a arătat, printre altele, lt.col. Marius Şerbănescu.
Evenimentul a continuat cu un spectacol – un colaj de cântece patriotice şi ostăşeşti – susţinut de Muzica Reprezentativă a MApN.
Un alt moment a fost intonarea imnurilor României în succesiune istorică: ‘Trăiască Regele’, ‘Zdrobite cătuşe’, ‘Te slăvim, Românie’, Pe-al nostru steag e scris Unire’, ‘Trei culori’.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.