Clădirea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă ‘Dr. Victor Popescu’ din Timişoara, ridicată în zona ultracentrală a cetăţii, în urmă cu trei secole, şi ajunsă într-o avansată stare de degradare, a fost reabilitată în urma unei investiţii de peste 11.000.000 de lei, cu fonduri exclusiv de la Ministerul Apărării Naţionale.
Alături de susţinerea financiară, un rol la fel de important în finalizarea cu succes a lucrărilor l-a avut echipa de specialişti din cadrul Direcţiei Medicale, ai Direcţiei Domenii şi Infrastructuri a Ministerului Apărării Naţionale şi, nu în ultimul rând, din Spitalul Militar Timişoara, se arată, vineri, pe pagina de Facebook a unităţii medicale.
Cea mai întinsă clădire istorică din Timişoara a fost adusă la standarde moderne, pe parcursul ultimilor trei ani, redând zâmbetul de altădată al tuturor celor care îi trec pragul sau doar o admiră din exterior.
La reabilitare s-au utilizat materiale de construcţii şi tehnologii moderne.
Din cauza faptului că numărul cadrelor militare s-a redus foarte mult în judeţ, după aderarea ţării noastre la NATO, Spitalul Militar din Timişoara nu mai tratează, exclusiv, această categorie socială, ci primeşte şi civili, iar dotările unităţii sunt performante.
Spitalul Militar din Timişoara este declarat monument istoric, iar începuturile lui se leagă de istoria armatei austriece. După 164 de ani de stăpânire otomană, în care populaţia locală nu a putut beneficia de servicii medicale, noii stăpânitori ai Banatului (primul guvernator, Contele de Mercy, Griselini şi Împăratul Josef al II-lea) considerau că ar fi bine ca aici să se construiască un aşezământ de sănătate, mai ales că epidemiile de holeră, ciumă, sifilis şi malarie bântuiau în zonă, afectându-le militarii şi populaţia colonizată aici. Costurile au depăşit câteva sute de mii de florini.
În 1757, se finalizează Spitalul de Regiment, clădirea iniţială având numai parterul şi subsolul, etajul fiind construit ulterior. Capacitatea de 300 de paturi avea să se dovedească, în curând, insuficientă pentru a absorbi numărul mare de bolnavi, mai ales la terminarea campaniilor, când numărul răniţilor depăşea 2.500. În Spitalul Militar erau îngrijite şi soţiile militarilor, iar medicii militari erau obligaţi să asiste femeile militarilor la naştere, dar şi civili.
Din august 1944, activitatea Spitalului a fost deosebit de intensă, el devenind un adevărat spital de campanie, unde erau trataţi şi prizonierii de război.
