Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au efectuat mai multe percheziţii într-un dosar privind falsificarea de permise de conducere cehe, trei suspecţi fiind reţinuţi.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au avut loc în judeţele Argeş şi Maramureş.
‘Din cercetări s-a stabilit că din cursul anului 2018 până în prezent, mai multe persoane din judeţul Maramureş, cu complicitatea unor persoane din comuna Berevoeşti, judeţul Argeş, ar fi contrafăcut, respectiv intermediat obţinerea de permise de conducere falsificate, aparent emise de autorităţile din Cehia. Cei în cauză ar fi ales potenţialii cumpărători din rândul persoanelor neşcolarizate, cărora le-ar fi învederat că permisele de conducere ar fi autentice şi că nu vor întâmpina probleme din partea autorităţilor, în situaţia în care vor fi verificate’, se precizează într-un comunicat transmis vineri de IPJ Argeş.
Conform sursei citate, în cursul zilei de joi au fost puse în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele persoanelor bănuite, dintre care două în judeţul Maramureş şi trei în judeţul Argeş.
După audieri a fost dispusă reţinerea pentru 24 de în cazul a trei suspecţi – un bărbat de 42 de ani din Berevoeşti, judeţul Argeş, precum şi un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 40 de ani, ambii din localitatea Giuleşti, judeţul Maramureş. Ei sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi fals material în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În cursul zilei de vineri, cei trei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
IPJ Argeş mai informează, în acelaşi context, că poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere fără drept şi uz de fals.
‘Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 2019, un bărbat de 32 de ani, din Bughea de Jos, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DC 3, pe raza localităţii Berevoeşti, prezentând pentru control un permis de conducere emis de autorităţile din Cehia, susceptibil a fi fals. Din verificările efectuate s-a stabilit că documentul nu figurează în evidenţele statului în cauză, iar bărbatul nu posedă permis de conducere’, se precizează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)