Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, duminică, la Focşani, în cadrul unei declaraţii de presă, că atât timp cât este preşedintele partidului, niciun parlamentar al PNL nu va vota o moţiune de cenzură împotriva unui guvern liberal.
‘Ca preşedinte al PNL, garantez că niciun parlamentar al PNL nu va vota nicio moţiune de cenzură împotriva unui Guvern condus de un premier PNL, aşa cum am demonstrat la moţiunea trecută, în care nu am tranşat congresul, ci am tranşat moţiunea, în sensul că PSD şi AUR nu au obţinut nici măcar un singur vot peste numărul de voturi pe care le aveau împreună, obţinând doar 201 voturi faţă de 234 de voturi cât ar fi fost necesar. Niciun parlamentar al PNL, cât eu sunt preşedintele PNL, nu va susţine nicio moţiune de cenzură împotriva unui condus de un premier al PN’, a declarat Ludovic Orban.
Întrebat fiind dacă vor avea loc schimbări în Guvern după congresul liberalilor din luna septembrie, acesta a susţinut că orice decizie ulterioară congresului va fi luată de forurile statutare ale PNL şi va fi discutată în cadrul coaliţiei care asigură majoritatea parlamentară necesară pentru Guvern.
Referitor la decizia unor filiale care îşi anunţaseră iniţial susţinerea pentru Orban, iar ulterior au anunţat că îl sprijină pe Florin Cîţu, preşedintele PNL a precizat că politica ‘este o chestiune de încredere’ şi nu poate să înţeleagă astfel de schimbări.
‘Nu pot să înţeleg cum este posibil ca un om care acum o săptămână spunea că mă sprijină pe mine să îşi schimbe opinia. Sincer, sincer, eu nu pot să înţeleg, eu nu sunt aşa. De regulă, când aleg o cale, merg pe acea cale până la capăt, de regulă, când sprijin pe cineva, îl sprijin până la final. Aşa este corect, aşa este firesc. Politica este o chestiune de încredere. Pentru ca oamenii să aibă încredere în noi, noi trebuie în interiorul PNL să fim consecvenţi, să fim oameni de onoare, să fim verticali şi să ne respectăm cuvântul dat’, a subliniat Orban.
Ludovic Orban a participat, duminică, la Focşani, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Vrancea dedicat alegerilor interne din cadrul filialei. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)