Un târg anual organizat prima dată în 2017, dedicat exclusiv producătorilor din judeţul Arad, va fi permanentizat cu ajutorul autorităţilor, urmând să devină lunar în prima fază şi săptămânal de anul viitor, cu standuri amplasate în faţa sediului Consiliului Judeţean (CJ) Arad.
Prima ediţie a târgului ‘Produs în Arad’ a fost organizată în urmă cu patru ani, cu scopul de a ajuta producătorii locali să îşi câştige o piaţă de desfacere, ei fiind primiţi la standuri amplasate chiar în centrul municipiului Arad. După a doua ediţie, din 2018, târgul a fost suspendat, iar acum CJ Arad anunţă permanentizarea, a treia ediţie urmând să aibă loc sâmbătă şi duminică, respectiv în 7 şi 8 august.
În faţa sediului instituţiei şi în Parcul Pădurice, din vecinătate, vor fi amplasate standuri la care vor fi prezenţi 45 de producători locali, de la legumicultori şi fermieri, la meşteri populari.
‘Ne dorim să fim partenerii producătorilor din Arad, pentru că a fost foarte greu în ultimii doi ani pentru ei, nu au avut piaţă de desfacere, nu au putut să intre în târguri. Dorim ca în faţa Consiliului Judeţean să le facem un astfel de spaţiu. Încercăm să permanentizăm această zonă, să avem aici nişte standuri şi să vină să îşi vândă produsele. Va fi un eveniment lunar, în acest an, iar de anul viitor va fi organizat în fiecare weekend’, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele CJ Arad, Ionel Bulbuc.
Pentru a fi atraşi arădenii la cumpărături, pe parcursul târgului vor fi organizate spectacole pentru copii, concerte şi spectacole folclorice, pe o scenă amplasată lângă standurile cu produse. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)