Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), prin Arhiva de Imagine, în parteneriat cu Asociaţia ‘Acasă la Hundorf’, în cadrul programului de rezidenţe artistice ‘Şcoala de-Acasă’ participă la un proiect-pilot pentru cercetarea şi expunerea vieţii ţărăneşti contemporane.
‘Interesat de reflectarea artistică a satului contemporan, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, prin Arhiva de Imagine este în acest an partenerul Asociaţiei ‘Acasă la Hundorf’ pentru programul de rezidenţe artistice ‘Şcoala de-Acasă’. Pe toată durata verii, în Casa de-Acasă din comuna Viişoara, judeţul Mureş, se derulează o serie de rezidenţe artistice inter şi transdisciplinare, dedicate artiştilor emergenţi şi orientate spre cercetarea artistică ce presupune observarea realităţilor rurale şi reflectarea lor în proiecte personale şi de grup. Întâlnirea nemediată dintre cele două comunităţi – cea artistică şi cea rurală – contribuie la descoperire reciprocă şi apropiere între două lumi aparent îndepărtate. În acest context, în luna august 2021 se va desfăşura proiectul pilot ‘Laboratorul Rezidenţe de Arhivă’, în care curatorii şi cercetătorii de la Arhiva de Imagine MNŢR se întâlnesc cu artiştii selectaţi în program, într-un dialog deschis, activ, orientat spre schimbul de experienţă şi de priviri’, au anunţat, joi, Asociaţia ‘Acasă la Hundorf’, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, preocuparea muzeului pentru cercetarea şi expunerea vieţii ţărăneşti contemporane vine în întâmpinarea artiştilor şi a căutărilor lor, încurajând demersul creator şi o înţelegere nouă, proaspătă asupra universului ţărănesc contemporan.
‘Ne întâlnim deopotrivă în mediul online şi fizic, la Casa de-Acasă din Viişoara. Totodată, echipa muzeului este deschisă solicitărilor de documentare ale participanţilor în program şi sprijină accesul la materialele din arhiva de specialitate a muzeului, deopotrivă sursă de cercetare şi de inspiraţie. În măsura în care aceştia au nevoie, specialiştii de la Arhiva de Imagine MŢR oferă informaţii şi resurse şi facilitează discuţii şi întâlniri cu specialişti din domeniu. Prin parteneriatul cu Asociaţia ‘Acasă la Hundorf’ şi implicarea activă în program, Muzeul Naţional al Ţăranului Român contribuie la promovarea tinerilor artişti, prin canalele proprii de comunicare’, precizează comunicatul.
Asociaţia ‘Acasă la Hundorf’ a iniţiat şi derulează programul ‘Şcoala de-Acasă’, un program anual de rezidenţe artistice şi întâlniri formatoare, care are loc într-un sat mureşean care purta cândva numele de Hundorf, astăzi fiind Viişoara, situat între Sighişoara şi Mediaş.
Organizatorii au arătat că, în acest an, programul a ajuns la a cincea ediţie, fiind înscrişi un număr de 50 de tineri, dintre care 18 au fost selecţionaţi pentru participarea la rezidenţe.
‘Până acum, Şcoala de-Acasă a găzduit aproximativ 60 de tineri artişti, care au participat mai apoi la evenimente importante, precum ANIMEST, ART SAFARI, Salonul Naţional de Grafică, Salonul Naţional de Gravură, DIPLOMA etc. Şcoala de-Acasă, Hundorf, 2021 este un proiect cultural susţinut de Consiliul Judeţean Mureş şi Ministerul Culturii. Parteneri sunt Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Consistoriul Evanghelic Sighişoara şi Şcoala Gimnazială Viişoara’, se mai arată în comunicat.