Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, în şedinţă extraordinară, suplimentarea bugetului alocat lucrărilor de reabilitare a falezei Dunării din municipiul Tulcea, autoritatea judeţeană explicând creşterea valorilor prin modificarea proiectului.
Hotărârea adoptată prevede creşterea bugetului proiectului cu peste 23,7 milioane de lei, bugetul total estimat al investiţiei ajungând astfel la 213.894.919,89 lei, inclusiv TVA.
Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a explicat necesitatea majorării bugetului acestei investiţii prin modificarea soluţiilor pentru pavimentul falezei, gardul de protecţie şi stâlpii de iluminat.
‘Pentru paviment, gardul de protecţie şi stâlpii de iluminat au fost luate în calcul soluţii simpliste cu materiale care nu mai sunt de actualitate. S-a decis să găsim o soluţie fără o modificare substanţială a bugetului investiţiei’, a declarat Horia Teodorescu.
Autoritatea judeţeană urmează să facă demersuri pe lângă autorităţile naţionale pentru a suplimenta fondurile alocate acestei investiţii.
CJ a semnat, în luna mai 2019, contractul de finanţare pentru modernizarea falezei şi portului Tulcea, valoarea totală a contractului fiind de 190.162.236,67 lei.
Reabilitarea falezei Dunării a fost cerută în repetate rânduri atât de tulcenii care s-au arătat nemulţumiţi de aspectul zonei, cât şi de operatorii turistici, care au reclamat nivelul mare al taxelor percepute de fostul administrator, dar şi lipsa lucrărilor de îmbunătăţire a infrastructurii.
Pentru amenajarea urbanistică a zonei, CJ a organizat un concurs de soluţii, cu premii în valoare totală de 74.000 de lei, la care au participat firme de arhitectură din Tulcea, Galaţi şi Bucureşti, proiectul care va fi pus în practică pe faleză după reabilitare urmând să fie un mix din soluţiile declarate câştigătoare.