Doi sirieni cu vârsta de 19, respectiv 24 de ani au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre în România ascunşi în saci din plastic în remorca unui TIR ce transporta piese din fier din Turcia, unul dintre ei pierzându-şi cunoştinţa atunci când a fost coborât din camion.
‘În noaptea de luni spre marţi, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 49 de ani, care conducea un ansamblu rutier ce transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese din fier, încărcate din Turcia pentru România. În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul vamal era rupt şi lipit. Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autocamionului, ocazie cu care au descoperit, ascunşi în saci din plastic, printre marfa transportată, doi bărbaţi’, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.
Bărbaţii au fost coborâţi din autocamion, moment în care unul dintre aceştia şi-a pierdut temporar cunoştinţa.
Poliţiştii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat prin 112 sprijin medical. La faţa locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Giurgiu care i-a acordat tânărului ajutor de specialitate, starea acestuia devenind la scurt timp stabilă.
Ulterior, în cadrul cercetărilor derulate a fost stabilit faptul că cei doi tineri sunt din Siria şi s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără ca şoferul să aibă cunoştinţă despre acest aspect.
Aceştia au declarat autorităţilor că intenţionau să ajungă în Suedia.
Conform protocolului româno-bulgar, cei doi migranţi, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.