AcasăStiri generaleTimiş:Prefectura declară ilegale hotărârile consiliului local de publicare a domiciliului şi a...

Timiş:Prefectura declară ilegale hotărârile consiliului local de publicare a domiciliului şi a actelor de studii ale conducerii primăriei

Prefectura Timiş a declarat, marţi, ca ilegale, două recente hotărâri ale Consiliului Local Timişoara (CLT) prin care se solicita publicarea dovezii domiciliului în municipiu şi a actelor de studii, atât de către primar şi de ceilalţi angajaţi cu funcţii de conducere din primărie, cât şi de către aleşii locali, pentru o mai bună transparenţă a administraţiei locale.

Adresa transmisă acum de Prefectură Consiliului Local Timişoara va fi prezentată în şedinţa consiliul local, iar dacă forul legislativ local nu va revoca hotărârile în cauză, după primirea punctului de vedere al consiliului local cu privire la aspectele sesizate, respectiv după primirea punctului de vedere al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), ‘se va analiza dacă se impune introducerea unei acţiuni la instanţa competentă pentru anularea acestora’, arată un comunicat al Prefecturii remis, marţi, AGERPRES.

Prefectura motivează răspunsul prin faptul că ‘măsurile (CLT – n.r.) au fost adoptate cu depăşirea competenţei materiale a consiliului local prevăzută expres şi limitativ de art. 129 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Măsurile adoptate tind să legifereze într-un domeniu reglementat printr-un act normativ ierarhic superior, respectiv legea (…) privind transparenţa decizională în administraţia publică, contrar prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative’.

De asemenea, Instituţia Prefectului susţine că măsurile adoptate prin recenta HCL, în privinţa funcţionarilor publici contravin prevederilor HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici.

‘Prin reglementarea obligaţiei de publicare a diplomei de Bacalaureat sau a diplomei de licenţă la aleşii locali (primar, viceprimar, consilieri locali) şi la consilierii personali, fără excepţie, indiferent dacă acestea există sau nu, se încalcă prevederile Legii nr. 115/2015 privind alegerea administraţiei publice locale’, mai arată comunicatul.

În şedinţa de Consiliu Local din luna iulie, toţi aleşii locali ai PNL, Pro România şi PSD, cu excepţia celor din USR PLUS, au votat cele două proiecte de hotărâri iniţiate de consilierul Pro România, Marius Craina, prin care primarul, viceprimarii, cei cu funcţii de conducere din Primăria Timişoara, dar şi consilierii locali să-şi publice dovada domiciliului, respectiv a studiilor, pentru o mai bună transparenţă a actului administrativ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks