Specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani au declanşat o anchetă într-un caz de toxiinfecţie alimentară, după ce patru persoane, membre ale aceleaşi familii, s-au simţit rău ca urmare a faptului că ar fi mâncat eclere la o cofetărie din oraşul Darabani, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de DSVSA.
Potrivit sursei citate, persoanele respective au manifestat tulburări digestive, crampe abdominale şi febră, trei dintre ele fiind internate în Spitalul Municipal Dorohoi.
În urma anchetei derulate de DSVSA s-a constat că eclerele au fost produse la un laborator din municipiul Dorohoi, fiind valorificate la Darabani printr-o cofetărie aparţinând aceleaşi societăţi.
‘Din ancheta rezultă că au fost fabricate în data de 31 iulie 2021 un număr de 40 bucăţi eclere cu ciocolată din care 31 au fost valorificate prin cofetăria Darabani şi nouă prin cofetăria Dorohoi a aceleiaşi societăţi. Verificările au relevat faptul că laboratorul cofetărie sau patiserie produce sortimentele de patiserie sau cofetărie în prima parte a fiecărei zile şi livrarea către cele două puncte de cofetărie Dorohoi şi Darabani se face în aceiaşi zi, imediat la finalizarea producţiei’, precizează DSVSA.
Oficialii DSVSA susţin că, în primă etapă, specialiştii instituţiei nu au descoperit nereguli nici la cofetăria din Darabani, nici la laboratorul din Dorohoi, însă au fost ridicate probe de la mai multe produse, care vor fi analizate în laborator.
‘În vederea identificării posibilei surse de infecţie, au fost ridicate probe din sortimentele de produse prezentate spre vânzare, cât şi teste de sanitaţie de pe suprafeţele de contact, atât de la cofetăria Darabani, cât şi din laboratorul de cofetărie-patiserie Dorohoi, teste ce sunt în acest moment în lucru la LSVSA Botoşani’, se mai arată în comunicat.