Consilierul judeţean Daniel Vasiliu a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PNL Neamţ, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de conducerea filialei.
Principalul obiectiv al noului preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PNL Neamţ este câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean şi a cât mai multor mandate de aleşi locali, la următoarele alegeri locale.
‘Important este ca fiecare dintre noi să trateze problemele comunităţii din care provine cu foarte multă seriozitate, să se implice activ în rezolvarea acestora. Vă asigur că vom câştiga mai multe mandate de primar, de viceprimar, mai multe poziţii de consilieri locali şi judeţeni, iar victoria cea mai importantă va fi câştigarea Consiliului Judeţean Neamţ, cu George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ’, afirmă Daniel Vasiliu, în comunicat.
La alegerile din cadrul LAL au fost prezenţi 311 aleşi locali.