Peste trei kilograme de cannabis au fost descoperite în maşina unui bistriţean de 31 de ani, implicat într-un scandal cu concubina acestuia la care au intervenit poliţiştii, în noaptea de 16 spre 17 august, potrivit comunicatului de presă remis miercuri de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Intervenţia poliţiştilor a avut loc pe raza municipiului Bistriţa.
‘În noaptea de 16 spre 17 august a.c., patrule mixte din cadrul dispozitivului de menţinere a ordinii publice a Poliţiei Municipiului Bistriţa au intervenit la un scandal sesizat în Bistriţa. La faţa locului au fost identificate persoanele implicate, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Bistriţa, şi concubina acestuia. Bărbatul a fost imobilizat, iar, în urma controlului corporal şi controlului autoturismului pe care îl conducea, au fost descoperite 146 de plicuri şi 3 colete ce conţineau o substanţă vegetală. În urma analizelor s-a stabilit că este vorba despre 3,27 de kilograme de cannabis şi 37,3 grame de substanţe cu efect psihoactiv, toate indisponibilizate de poliţişti. Totodată, au mai fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 3.048 de lei şi 50 de euro’, se menţionează în comunicatul Poliţiei.
În cauză a fost deschis un dosar penal, iar în cursul zilei de 17 august, în colaborare cu procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, telefoane mobile şi un card de memorie.
Bărbatul de 31 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.