Trei asistenţi medicali din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost confirmaţi cu COVID-19, dintre care unul cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, prezintă toţi forme uşoare boală şi se află în izolare la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, că doi dintre cei confirmaţi, soţ şi soţie, erau vaccinaţi, iar celălalt a avut COVID-19 în urmă cu 8 luni, iar la unul dintre cei doi soţi, ambii reveniţi dintr-o vacanţă petrecută în străinătate, a fost confirmată varianta Delta a SARS-CoV-2.
Totodată, DSP Suceava a anunţat că, începând de miercuri, s-a limitat accesul fizic al publicului în birourile şi serviciile din cadrul instituţiei, prezenţa făcându-se doar cu portul corect al măştii şi după anunţarea telefonică prealabilă a persoanei la care se doreşte intrarea.
Această măsură s-a impus din cauza evoluţiei situaţiei epidemiologice prin creşterea accentuată a numărului cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în rândul populaţiei judeţului, dar şi a specificului activităţii instituţiei.
DSP Suceava face din nou apel la vaccinare, pentru a se limita răspândirea COVID-19.
‘Situaţia epidemiologică în judeţ este în agravare de la o zi la alta, aproape toate probele trimise pentru secvenţiere sunt cu varianta Delta. Cântăriţi bine argumentele pro şi contra vaccinării şi luaţi decizia corectă. Vaccinaţi-vă”, a spus purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, care a precizat că marţi, 17 august, s-au vaccinat 377 de persoane, dintre care 269 cu prima doză.
În judeţul Suceava, în prezent sunt 172 de cazuri active de COVID-19, dintre care 41 în municipiul Suceava, 48 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt spitalizate, 17 fiind în stare gravă.