Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, semnalează că angajaţii autorităţii locale au igienizat un teren ‘situat în buricul târgului’ şi care aparţine Primăriei Generale, apreciind că este normal să se implice şi să ajute atunci când o altă instituţie întâmpină dificultăţi.
Într-o postare pe Facebook, edilul îi întreabă pe cetăţenii Sectorului 3 care este opinia lor pe această temă şi dacă primăria de sector ar trebui să intervină în astfel de situaţii, în contextul în care majoritatea USR PLUS – PNL din Consiliul Local se opune ‘vehement’ iniţiativelor de igienizare şi amenajare a unor terenuri.
‘Colegii mei de la salubritate au făcut ieri curăţenie pe un teren situat în buricul oraşului, pe raza S3. Nimic neobişnuit veţi spune, pe bună dreptate. Doar că terenul este al Primăriei Generale, care a şi amenajat o parcare pentru care percepe taxă şoferilor ce vin aici. Mă rog, amenajat e mult spus, dar e o parcare cu bani. 10 lei/oră înţeleg. Deci, amenajarea, întreţinerea şi curăţenia revin în sarcina municipalităţii. Şi totuşi, am intervenit noi cu o igienizare generală. (…) Mi-ar plăcea să vă cunosc opinia pe acest subiect. De ce vă întreb? Permanent, din păcate o spun, actualul Consiliu Local al Sectorului 3, majoritar USR PLUS şi PNL, se opune vehement iniţiativelor Primăriei Sectorului 3 de a igieniza şi amenaja, potrivit unui oraş curat şi civilizat, diverse terenuri devenite focare de infecţie’, a precizat edilul.
El a adăugat că, deşi este vorba despre terenuri care nu se află în administrarea Primăriei Sectorului 3, cetăţenii trec zilnic pe lângă acestea.
‘Istoria recentă ne indică în mod tot mai clar că, pentru unii, noul Bucureşti înseamnă buruieni de 1 metru şi jumătate şi pârloage la tot pasul, parcuri îndrăgite transformate în zone sălbatice, cu căpuşe, şobolani şi şerpi sau cu gunoaie în plină stradă. Dar, oameni dragi, eu cred că altceva ne dorim să vedem în oraşul nostru. Spuneţi-mi dacă sunt cumva eu în eroare. Dar eu consider astfel: este important ca fiecare să îşi facă treaba, este important să comunicăm deschis, corect, transparent, să ne păstrăm simţul realităţii şi al măsurii şi este important şi să ajutăm şi să ne implicăm pe tot ce şi cât este posibil atunci când e o problemă. Iar dacă o instituţie întâmpină o dificultate sau poate – deşi m-aş feri să plec de la premisa asta – managementul acelei instituţii scârţâie şi activitatea are de suferit, să facem tot ce ţine de noi să ajutăm. Cu regret o spun, se face anul, însă dincolo de blocaje, circ, arătat cu degetul, căutat faimă pe reţelele de socializare – deh, războinici de stil nou – şi bătut câmpii care pe unde apucă… de la unii, mai nou intraţi în politică, şi care, chipurile, ar face administraţie – pe care o confundă grav cu politica de haltă comunală – nu prea vedem mare activitate constructivă’, a scris Negoiţă.
El a menţionat că Primăria Sectorului 3 face demersuri pentru a prelua şcolile înscrise în programul de renovare al PMB finanţat prin Banca Europeana de Investiţii (BEI) şi a apreciat că este ‘ruşinos pentru toţi cei care s-au perindat’ pe la Primăria Generală în ultimii 20 ani că nu au găsit o soluţie pentru aceste unităţi de învăţământ.