Peste 500 de studenţi şi masteranzi de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV) ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi vor primi tablete achiziţionate cu fonduri europene pentru a participa la cursuri, seminarii şi alte activităţi on-line.
Managerul de proiect, Oana Coca, a declarat că în cadrul proiectului vor fi cumpărate 516 tablete cu acces la internet, 20 de laptopuri; 27 sisteme All-in-one, cinci proiectoare, cinci ecrane proiecţie, 10 router wireless, 15 table interactive; un sistem management pentru 578 de dispozitive.
Scopul acestui demers este îmbunătăţirea procesului educaţional al studenţilor sau masteranzilor înmatriculaţi la Facultatea de Agricultură, sau la Facultatea de Horticultură, Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare sau la Facultatea de Medicină Veterinară şi beneficiază de burse sociale.
Valoarea totală a proiectului este de 1,16 milioane de lei.
‘Obiectivul general al proiectului nostru este de a asigura echipamentele, sustenabilitatea, mentenanţa şi suportul TIC necesar de la nivelul Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi în vederea desfăşurării în condiţii optime a procesului de învăţământ on-line, în contextul crizei pandemice create de SARS-CoV-2. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă achiziţionarea de echipamente IT pentru studenţii care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale şi burse sociale ocazionale. Aceştia vor fi sprijiniţi cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei de tipul tabletelor, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice, împreună cu dotarea cadrelor didactice universitare cu echipamente TIC, astfel încât orele de pregătire din timpul activităţilor didactice să se poată desfăşura on-line, pentru a evita contactul direct al studenţilor cu profesorii şi cu ceilalţi studenţi, precum şi pentru a preveni riscul de infectare cu SARS-CoV-2, fapt care ar pune în pericol desfăşurarea în condiţii normale a tuturor activităţilor didactice’, a declarat asist. univ. dr. Oana Coca.