Consiliul Local al Sectorului 6 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea în administrare a unui teren cu o suprafaţă de 22.280 mp, situat în Calea Plevnei nr. 139 C, în vederea amenajării unui parc.
O hotărâre în acest sens a fost adoptată în şedinţa de marţi a Consiliului Local Sector 6, cu 23 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere. Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul propriu al administraţiei locale sau, după caz, prin asociere.
‘Organizarea şi gestionarea aglomerărilor urbane trebuie să fie gândite şi planificate în perspectivă, pentru a putea contracara eficient influenţele negative ale dezvoltării socio-economice asupra mediului, prin raportarea permanentă la măsuri ecologice sustenabile, adaptate permanent dinamicii urbane. Acţiunile ce trebuie întreprinse presupun identificarea zonelor destructurate, degradate, nefuncţionale, în scopul valorificării potenţialului de care acestea dispun, pentru realizarea unor obiective urbane, moderne, care să răspundă nevoilor actuale ale comunităţii locale în plan economic, social şi cultural, care să faciliteze accesul populaţiei la activităţi recreative, culturale, sportive şi de agrement’, potrivit raportului de specialitate al proiectului.