Primele cazuri de infectare cu tulpina Delta a noului coronavirus s-au înregistrat în Harghita în această săptămână, iar jumătate dintre pacienţi sunt vaccinaţi, a informat Instituţia Prefectului.
Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a precizat că au fost trimise zece probe la analize de secvenţiere, iar în opt dintre cazuri s-a dovedit că era vorba de varianta Delta a noului coronavirus. Sursa citată a arătat că patru dintre pacienţii infectaţi cu Delta fuseseră vaccinaţi cu serul Pfizer.
Cazurile de infectare cu noul coronavirus înregistrate în Harghita în ultima săptămână au fost cu precădere în municipii şi oraşe, ceea ce denotă faptul că oamenii au călătorit, s-au întors din vacanţe, iar varianta Delta a fost ‘importată în judeţ’, a mai arătat Adrian Pănescu.
Datele statistice arată faptul că, în ultimele 24 ore, în judeţ s-au înregistrat patru cazuri noi de infectare, incidenţa numărului de cazuri la o mie de locuitori, la nivelul judeţului Harghita, fiind joi de de 0,07.
În ceea ce priveşte rata de vaccinare cu schemă completă, aceasta este în judeţ de 20,18%, mai informează Instituţia Prefectului.
În ultima săptămână, în Harghita s-au vaccinat cu prima doză un număr de 483 de persoane.