Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, duminică, o scădere a numărului noilor cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 confirmate în ultimele 24 de ore, precum şi o uşoară scădere a numărului bolnavilor cu COVID internaţi.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 57 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în judeţ (faţă de 73 raportate anterior), din care 30 sunt în Timişoara (faţă de 35), restul fiind în alte 15 localităţi.
Duminică dimineaţa erau 86 de internaţi confirmaţi şi suspecţi în spitalele din judeţ (faţă de 93 anunţaţi sâmbătă), iar 23 în secţiile ATI, cu trei mai mulţi decât în ziua precedentă.
Rata de infectare cu noul coronavirus în judeţ, pe 14 zile, este de 0,5 la mie (uşoară creştere) şi de 0,54 în Timişoara (faţă de 0,5 anterior). Cele mai ridicate rate de infectare sunt în Denta (2,8 la mie), Dudeştii Noi (2,51) şi Jebel (2,46 la mie).