Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că, în prima sesiune, instituţia pe care o conduce ‘şi-a făcut datoria’, afirmând că îşi doreşte ca cea de-a doua, care a început miercuri, să fie una ‘cel puţin la fel de bună’.
‘În sesiunea 1 februarie – 30 iunie 2021, prima în această formulă, au fost înregistrate la Senat 347 de proiecte şi propuneri legislative, din care 241 au fost propuneri iniţiate de senatori şi deputaţi, 36 de proiecte de lege iniţiate de Guvern şi 70 de ordonanţe de urgenţă. Tot în această perioadă, au fost aprobate 176 de proiecte de lege şi propuneri legislative şi 178 de legi au fost promulgate. Este o cifră foarte bună, cu atât mai mult cu cât putem s-o comparăm cu anii precedenţi’, a spus Dragu, miercuri, în cuvântul rostit la debutul celei de-a doua sesiuni a Senatului.
Anca Dragu a informat că ‘unul dintre aspectele cele mai importante şi un aspect pozitiv al sesiunii ce s-a încheiat a fost numărul mic de legi adoptate prin formula tacită, numai 38, aproximativ de trei ori mai mici decât în ultima sesiune a legislaturii precedente’.
‘Asta înseamnă că Senatul şi-a făcut datoria, că am muncit, am dezbătut şi am adus la lumină legile pe care le-am propus pentru cetăţenii care ne-au dat votul şi am ajuns parlamentari’, a arătat Dragu.
Preşedintele Senatului a remarcat ‘dezbaterile fructuoase’ din timpul sesiunii.
‘În această primă sesiune, am avut, în ciuda restricţiilor determinate de pandemie, dezbateri fructuoase, aici, în plenul Senatului, pentru care vă mulţumesc, au fost soluţii pe care le-am găsit împreună – nu întotdeauna suntem de acord asupra unor probleme – dar am avut suficientă înţelepciune încât să găsim soluţia optimă, soluţia cea mai bună pentru toţi cetăţenii români. Şi încă o dată vă mulţumesc’, a spus preşedintele Senatului.
Anca Dragu a făcut referire şi la ‘situaţiile mai tensionate’, ‘injuriile’ şi ‘adresarea fără respect’.
‘Au fost şi situaţii mai tensionate în care, în locul dezbaterilor, am văzut declaraţii politice, poate chiar insulte şi injurii. Ţin să vă reamintesc că avem o secţiune destinată declaraţiilor politice, iar în plenul Senatului ar trebui să ne rezumăm la dezbateri pentru găsirea soluţiilor optime pentru cei care ne-au dat mandatul pentru Parlamentul României. De asemenea, adresarea fără respect între noi este un subiect pe care l-am menţionat de la începutul legislaturii. De la bun început am făcut apel la respectul pe care îl datorăm unii altora, la respectul pe care îl datorăm cetăţenilor care ne-au votat, la respectul pe care noi îl datorăm cetăţenilor români în general. Vă mulţumesc pentru o primă sesiune reuşită şi ne dorim împreună o sesiune cel puţin la fel de bună, a doua sesiune, mult succes în continuare’, a încheiat Anca Dragu.