Un număr de 17 poliţişti de frontieră români care au făcut parte din contingentul detaşat, timp de o lună, la graniţa dintre Slovenia şi Croaţia, unde au participat la o operaţiune comună de combatere a migraţiei ilegale, împreună cu poliţiştii sloveni, s-au întors miercuri în ţară.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis joi AGERPRES, în baza solicitării autorităţilor slovene şi a Aranjamentului comun încheiat între autorităţile Poliţiei de Frontieră Română şi Poliţia Slovenă privind instituirea unor patrule comune şi a altor forme de acţiune comună pentru gestionarea migraţiei ilegale la frontiera de stat dintre Republica Slovenia şi Republica Croaţia, Poliţia de Frontieră Română şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini autorităţile slovene.
Astfel, arată sursa citată, în perioada 2 – 31 august, 24 de poliţişti de frontieră români care fac parte din structurile operative ale PFR, dotaţi cu echipamentele individuale şi 7 autospeciale, au fost detaşaţi în vederea participării la o operaţiune comună, împreună cu poliţiştii sloveni.
‘Atribuţiile şi responsabilităţile poliţiştilor de frontieră români au fost concentrate la frontiera sloveno-croată, pentru derularea acţiunilor specifice pe linia migraţiei ilegale. Pe parcursul misiunii operative, membrii contingentului au efectuat schimb de date şi informaţii cu poliţiştii statului gazdă referitoare la migraţia ilegală şi celelalte infracţiuni conexe, precum şi cu reprezentanţii celorlalte state membre care participă la această operaţiune comună’, se precizează în comunicat.
Miercuri, 17 dintre membrii contingentului s-au întors în ţară, iar ca urmare a solicitării părţii slovene, şapte poliţişti de frontieră îşi vor continua misiunea în zona frontierei de sud a Sloveniei, urmând a derula misiuni de supraveghere a graniţei împreună cu poliţiştii sloveni, menţionează Inspectoratul.