PSD nu vrea să fie parte a unui şantaj şi va depune moţiune de cenzură când va avea 234 de semnături, a afirmat, duminică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
‘Nu poţi să foloseşti PSD-ul să depună o moţiune de cenzură şi tu prin spatele uşilor să negociezi ce-ţi doreşti de la primul ministru sau faci un şantaj. PSD-ul nu vrea să fie parte a unui şantaj. Eu personal nu vreau să-mi car colegii pe la DNA pentru că au participat la un şantaj şi atunci, în momentul în care semnezi o moţiune, îţi asumi că vei merge şi vei şi vota (…) nu foloseşti semnătura celui mai mare partid din România ca să negociezi tu în interiorul Coaliţiei sau a Guvernului. Dacă doreşti să-ţi asumi, vii şi semnezi. Ceea ce m-a întristat cel mai mult a fost că nici domnul Barna, nici domnul Cioloş, nici domnul Simion George nu ne-au trimis nici măcar textul moţiunii, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată şi am respectat fiecare coleg şi fiecare lider de partid parlamentar şi neparlamentar’, a spus Marcel Ciolacu.
El a subliniat că Guvernul Cîţu trebuie să plece şi a menţionat că PSD va participa, luni, la Biroul Permanent Reunit (BPR) al Parlamentului.
‘E o moţiune depusă, e la BPR. Aşteptăm decizia BPR, pe urmă îi invităm pe cei de la USR şi AUR, dacă nu trece, să semneze moţiunea PSD’, a precizat Ciolacu.
Potrivit acestuia, Parlamentul nu mai reprezintă voinţa românilor în actuala componenţă şi este nevoie de alegeri anticipate. El a subliniat că PSD este pregătit să revină la guvernare.
‘Mai mult decât atât, avem 90% din programul de guvernare şi legile necesare de a ieşi din criză’, a semnalat liderul PSD.
Întrebat de jurnalişti despre acuzaţia că ar face ‘blat’ cu Florin Cîţu pentru banii publici, el a răspuns că de foarte mult timp nu a mai avut discuţii cu premierul.
‘Dacă dumneavoastră credeţi că ministrul Dezvoltării (…) va încălca vreodată legea, vă înşelaţi amarnic, iar PSD are cele mai multe autorităţi locale, e imposibil să excluzi autorităţile PSD-ului de la un eventual PNDL 3’, a adăugat Ciolacu.