AcasăStiri generaleNeamţ: Prezenţa unui urs, semnalată din nou în localitatea Bicaz Chei

Neamţ: Prezenţa unui urs, semnalată din nou în localitatea Bicaz Chei

Prezenţa unui urs a fost semnalată din nou duminică seara în localitatea Bicaz Chei, localnicii sesizând la 112, în jurul orei 22,00, că acesta se află în apropierea gospodăriilor, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Andrei Grancea.

‘Aseară, în jurul orei 22,02, prin apel la 112 a fost semnalată prezenţa unui urs în comuna Bicaz Chei, satul Bicaz Chei, pe strada Principală. ISU Neamţ a transmis mesaj RO-ALERT cetăţenilor din comuna Bicaz Chei pentru a lua măsuri de protecţie şi pentru a evita deplasările’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În luna august, în aceeaşi zonă a fost semnalată de trei ori prezenţa urşilor.

Într-o altă situaţie, un urs a rămas agăţat într-un gard aflat la limita dintre pădure şi o proprietate privată, fiind scos de acolo de pompieri şi jandarmi.

Până acum nu au existat victime omeneşti, urşii fiind alungaţi de jandarmi.

Anul trecut, mai mulţi localnici au suferit pagube materiale după ce urşii au intrat în gospodării şi au atacat animalele pe care le creşteau.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks