Două teste anti-Covid efectuate săptămâna trecută în rândul jucătorilor, staff-urilor tehnice şi personalului cluburilor din Premier League au ieşit pozitive, informează DPA.
Conform sursei, 1.952 de persoane au fost testate între 31 august şi 5 septembrie, două fiind depistate pozitiv, fără a se preciza despre cine este vorba.
Nu au fost testaţi însă internaţionalii care evoluează la cluburile din Premier League şi convocaţi la primele reprezentative ale ţărilor lor pentru meciurile din preliminariile CM 2022 din Qatar.
Cifra este însă mult în scădere în contextul în care în urmă cu două săptămâni 16 teste au dat rezultate pozitive.
De la începutul lui august, se efectuează teste anti-Covid de două ori pe săptămână atât pentru jucători şi staff-uri tehnice cât şi pentru personalul auxiliar al cluburilor.