Două persoane au fost rănite, marţi, după coliziunea dintre un autoturism şi un autocar pe DN 1, în zona localităţii Miercurea Sibiului, circulaţia fiind blocată.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, autocarul înmatriculat în judeţul Vâlcea, care circula spre Sebeş, a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus.
‘Conducătoarea autoturismului şi pasagera primesc îngrijiri medicale. În autocar se aflau în jur de 20 de persoane (…). Nicio persoană din autocar nu a suferit vătămări corporale’, precizează IPJ Sibiu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a anunţat că la locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, precum şi un echipaj descarcerare.
‘Din primele informaţii sunt implicate două persoane, dintre care una încarcerată, ambele conştiente’, au menţionat reprezentanţii ISU Sibiu.
Poliţiştii rutieri desfăşoară cercetări pentru stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)