Un număr de 2.079 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 40.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 1.111.155 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi 1.060.931 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 9.212.486 de teste RT-PCR şi 2.590.106 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.132 de teste RT-PCR (7.522 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.610 la cerere) şi 23.710 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 289 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.