Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că tergiversarea stabilirii unui calendar pentru parcursul moţiunii de cenzură în Parlament reprezintă ‘atacuri’ la democraţie şi la statul de drept.
‘De cinci zile, Birourile permanente reunite subminează parcursul moţiunii de cenzură prin neprezentare la şedinţe şi, astfel, prin neconstituirea cvorumului necesar. Aceste tergiversări reprezintă atacuri la democraţie şi la statul de drept. Refuzul dezbaterii moţiunii de cenzură este o încălcare a principiului statului de drept şi, implicit, a Constituţiei. Eu, ca preşedintă a Senatului, am obligaţia de a respecta legea fundamentală, Constituţia, mai presus de orice’, a scris Dragu, miercuri, pe Facebook.
Ea a precizat că pentru convocarea plenului reunit pentru citirea moţiunii de cenzură a făcut apel la Constituţie şi la deciziile CCR.
‘Mâine va fi convocat plenul reunit al celor două Camere pentru citirea moţiunii de cenzură. Am făcut apel la Constituţie şi la deciziile CCR. În cel mult 5 zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură trebuie prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută şi votată (art. 113 alin. (3) din Constituţie). Dezbaterea şi votul nu pot avea loc oricând, pentru că astfel ar atrage caracterul iluzoriu al unui instrument prevăzut de Constituţie, respectiv moţiunea de cenzură’, a adăugat Anca Dragu.