Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a transmis, de la începutul anului, 343 de mesaje RO-ALERT privind prezenţa urşilor în zonele locuite, iar jandarmii au intervenit de 379 de ori pentru alungarea acestor animale în afara localităţilor.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de Biroul de presă al ISU Harghita, primul mesaj RO-ALERT prin care era semnalat pericolul prezenţei unui urs în apropierea zonelor locuite a fost trimis încă din luna februarie, iar numărul a început să crească, cele mai multe fiind înregistrate în luna iulie, când au fost transmise 97 de mesaje RO-ALERT.
De asemenea, de la începutul lunii septembrie au fost trimise 28 de mesaje RO-ALERT, iar în ultimele 24 ore au fost date două mesaje care anunţau prezenţa unor urşi în localităţile Gheorgheni şi Sândominic.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita au precizat pentru AGERPRES că, de la începutul anului, jandarmii şi poliţiştii au intervenit în 379 de cazuri pentru alungarea urşilor din zonele locuite, diferenţa dintre numărul de intervenţii şi numărul mesajelor RO-ALERT fiind dată de faptul că, în unele cazuri, jandarmii se autosesizează atunci când văd un urs sau sunt sesizaţi în mod direct de către localnici.
De altfel, statistica pusă la dispoziţie de IJJ Harghita arată că aproape în fiecare zi au avut loc intervenţii de alungare a urşilor din zonele locuite.
Cele mai multe dintre intervenţii, adică 163, au avut loc la Băile Tuşnad, unde numărul urşilor prezenţi în staţiune a fost mai mare decât în anii precedenţi.
Şi la Borsec au fost mai multe intervenţii, în ultimele zile, autorităţile locale recomandându-le locuitorilor şi turiştilor să circule cu atenţie seara pe străzi şi să evite zonele limitrofe.
În ultimele zile, doi păstori din Harghita au fost atacaţi de urşi, aceştia aflându-se internaţi la spitalele din Miercurea Ciuc şi Gheorgheni.