Brăţara dacică din aur descoperită în anul 2017, în localitatea Optaşi Măgura, a intrat în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt şi a fost prezentată publicului, miercuri, podoaba urmând să rămână în expoziţie permanentă la această instituţie muzeală.
Având o greutate totală de 107,98 grame, brăţara dacică are reprezentarea dragonului înaripat şi, potrivit istoricilor, este un obiect unicat în Muntenia.
Potrivit directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander Târnoveanu, prezent miercuri la expoziţia de la Slatina, brăţara de la Optaşi Măgura ‘vorbeşte’ despre existenţa unui centru de putere din perioada dacică în legătură cu cel de la Sarmizegetusa.
‘Brăţara dacică de la Optaşi este o piesă cu totul deosebită, este un unicat. Nu se cunosc multe obiecte din aur din civilizaţia dacică şi cu atât mai puţin nu se cunosc în Muntenia şi aceasta este cea mai grea piesă de aur pe care o cunoaştem până în prezent la sud şi la est de Carpaţi. Sigur, sunt brăţările dacice regale de la Sarmizegetusa, dar ele fac parte dintr-un complex de putere şi cultural de primă importanţă, acolo era capitala statului dac. În al doilea rând, brăţara de la Optaşi este un document excepţional pentru istorie, pentru că ea vorbeşte de existenţa unui centru de putere din perioada dacică, în mod evident în legătură cu cel de la Sarmizegetusa, ceea ce este iarăşi o surpriză’, a spus directorul MNIR.
Ernest Oberlander Târnoveanu a afirmat că brăţara dacică din aur dovedeşte că în zona în care a fost găsită a existat o entitate politică importantă.
‘Cunoaştem pe teritoriul judeţului Olt câteva descoperiri dacice, inclusiv o aşezare fortificată importanţă la Sprâncenata, dar acum avem dovada că în vremea lui Burebista sau imediat după, în această zonă în care a fost găsită brăţara a existat o entitate politică foarte importantă care îşi trăgea resursa din controlul comerţului, foarte probabil cu sare, dar şi cu alte bunuri care avea loc între Balcani, de-a lungul Dunării, spre interiorul regatului dacic. Brăţara este realizată după un caiet de schiţe care reproduce imaginea unui simbol dacic pe care începem să-l înţelegem tot mai bine, legat de familia regală, de clanul, de grupul conducător, este vorba de dragonul înaripat. Din păcate, brăţara a ajuns la noi distrusă, este foarte grav că acest lucru s-a întâmplat, deşi în ultimii ani mass- media a vorbit mereu despre importanţa acestor descoperiri, iată că persoane iresponsabile distrug piese de o valoare unică”, a adăugat Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Podoaba de patrimoniu s-a aflat pentru o perioadă de aproape patru ani în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti pentru expertizare şi evaluare, revenind în patrimoniul Muzeului Judeţean Olt în urma demersurilor autorităţilor şi instituţiilor de cultură locale.
Brăţara dacică a fost descoperită în anul 2017 în localitatea Optaşi Măgura şi a ajuns în custodia autorităţilor după ce poliţiştii au ridicat-o de la un bărbat din localitate, care nu anunţase că o descoperise şi rupsese o parte din podoabă.