AcasăStiri generaleGalaţi: Autoturism căutat de autorităţile bulgare, depistat la PTF Oancea

Galaţi: Autoturism căutat de autorităţile bulgare, depistat la PTF Oancea

Un autoturism pe care autorităţile din Bulgaria îl căutau în vederea confiscării a fost descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Oancea din judeţul Galaţi, informează joi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Potrivit sursei citate, maşina era condusă de un bărbat de 57 de ani din Republica Moldova, care intenţiona să tranziteze frontiera prin PTF Oancea.

‘Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Bulgaria’, precizează ITPF Iaşi.

Autoturismul marca Renault Kangoo, care este fabricat în anul 2000 şi care are o valoare de piaţă de aproximativ 10.000 de lei, a fost indisponibilizat de poliţiştii de frontieră.

De asemenea, aceştia au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Potrivit reprezentanţilor ITPF, bărbatul care conducea maşina a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că aceasta este implicată în vreun litigiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks